Știre
La Pompei, case abandonate după anul 79 au fost reutilizate până în secolul al V-lea
Săpăturile din Insula Meridionalis dezvăluie o reocupare treptată a Casei Mozaicurilor Geometrice după erupția din anul 79 d.Hr., cu spații transformate în locuri de locuit, producție și depozitare până la mijlocul secolului al V-lea.
O altă istorie începe după erupție
Noile cercetări desfășurate în Insula Meridionalis schimbă perspectiva asupra Pompeilor. Erupția din anul 79 d.Hr. nu a marcat neapărat sfârșitul imediat al oricărei prezențe umane în casele îngropate. În Casa Mozaicurilor Geometrice, arheologii au identificat mai multe indicii ale unei frecventări ulterioare, cu activități care se prelungesc treptat până la mijlocul secolului al V-lea d.Hr. Descoperirea documentează astfel o lungă etapă de reutilizare, mult timp mai puțin vizibilă decât orașul înghețat de catastrofă.
Aceste rezultate provin din proiectul „Messa in Sicurezza, Consolidamento e Restauro dell’Insula Meridionalis, dal Tempio di Venere al Foro Triangolare. Regio VIII, Insulae 1, 2 e 7”, lansat în septembrie 2023 și încă în desfășurare la momentul publicării, pe 21 august 2026. Investigațiile arheologice realizate în casă au permis distingerea unor transformări care nu mai țin de organizarea domestică originală a domus-urilor, ci de utilizări noi, adaptate unei ocupări diferite.
Studiul a fost publicat în spațiul editorial al Situl arheologic Pompei, care difuzează și conținut în limba engleză dedicat descoperirilor, cercetărilor și vieții sitului. Această prezență editorială însoțește rezultatele șantierului și le înscrie într-o actualitate științifică urmărită îndeaproape.
Domus-uri transformate în spații utile
După erupție, unele spații ale fostelor case și-au pierdut funcția inițială. Totuși, ele nu au fost lăsate complet în abandon. Urmele identificate arată o reocupare cu caracter domestic și productiv. Clădirile preexistente au fost adaptate unor nevoi concrete, într-un context în care încăperile disponibile au fost reorganizate în loc să fie păstrată amenajarea lor de origine.
Intervențiile sunt adesea realizate cu materiale reutilizate. Structurile vechi sunt reamenajate și completate cu instalații destinate activităților cotidiene. Prepararea hranei este atestată de suprafețe de gătit, vetre și cuptoare de pâine. Prelucrarea cerealelor este indicată de prezența pietrelor de moară, iar depozitarea alimentelor se baza, printre altele, pe rafturi din lemn.
Ansamblul conturează o ocupare pragmatică. Încăperile nu mai pot fi citite doar ca elemente ale unei case romane organizate înainte de anul 79. Ele devin locuri în care produsele sunt pregătite, prelucrate și păstrate. Această evoluție este deosebit de importantă deoarece dezvăluie gesturi obișnuite, mai puțin monumentale decât decorațiile, dar esențiale pentru înțelegerea vieții din zonă după distrugerea orașului.
Indiciile din sectorul vestic
În sectorul vestic al Casei Mozaicurilor Geometrice, la nivelul -1, mai multe elemente sugerează reutilizarea rezidențială a spațiilor după erupție. Mediul 28 concentrează în special numeroase cavități circulare destinate primirii stâlpilor. Dispunerea lor, grupată de-a lungul laturii estice a încăperii, ar putea corespunde instalării unei structuri din lemn.
Arheologii propun interpretarea lor drept, posibil, un raft. Prudența este importantă, deoarece vestigiile nu oferă o reconstituire completă a amenajării. Concentrarea găurilor, forma lor și prezența fragmentelor de lemn carbonizat în umplutura acestora constituie totuși un ansamblu coerent de indicii pentru o instalație funcțională în acest spațiu reocupat.
În centrul mediului 28, o mare cavitate patrulateră oferă un indiciu diferit. Ea este interpretată drept locașul unui stâlp portant din lemn. Acesta ar fi putut susține o pardoseală sau chiar acoperișul încăperii. Această ipoteză arată că reocuparea nu a constat doar în folosirea zidurilor păstrate, ci a putut necesita și intervenții structurale pentru a face locurile din nou locuibile sau utilizabile.
Ce spun umpluturile
Umpluturile găurilor de stâlpi au furnizat mai multe categorii de materiale. Fragmente de lemn carbonizat sunt asociate cu ceramică pentru foc și cu un fragment de sigillata africană. Luate separat, aceste elemente rămân puțin numeroase. Împreună, ele indică totuși o frecventare de după erupția din anul 79 d.Hr. și întăresc interpretarea unei utilizări ulterioare a casei.
Ceramica de gătit trimite la activități legate de foc și de prepararea alimentelor, în timp ce lemnul carbonizat păstrează urma unor structuri dispărute în forma lor originală. Fragmentul de sigillata africană oferă, la rândul său, un reper material pentru această frecventare ulterioară. Sursa subliniază însă caracterul limitat al ansamblului, ceea ce invită la distingerea observațiilor stabilite de reconstituirile propuse.
Această combinație permite reconstituirea unei secvențe, nu a unui eveniment izolat. Casa a fost preluată, amenajată și utilizată în timp. Urmele nu descriu o simplă intruziune punctuală într-o clădire ruinată, ci o serie de acțiuni care însoțesc transformarea treptată a spațiilor după catastrofă.
O frecventare care se prelungește timp de mai multe secole
Indiciile din Casa Mozaicurilor Geometrice se înscriu într-o cronologie amplă. Activitățile ulterioare erupției se dezvoltă treptat până la mijlocul secolului al V-lea d.Hr. Durata este una dintre cele mai concrete contribuții ale studiului: ea arată că schimbarea utilizării nu poate fi redusă la o singură etapă imediat următoare erupției.
Instalațiile legate de gătit, măcinare și depozitare trimit la nevoi recurente. Ele sugerează că spațiile au fost integrate într-o organizare cotidiană, cu funcții care puteau evolua în funcție de ocupanți și de perioade. Casele din Insula Meridionalis apar astfel ca structuri reutilizabile, capabile să primească practici noi în pofida dispariției cadrului lor inițial.
Această interpretare se bazează pe urme modeste: găuri de stâlpi, fragmente carbonizate, ceramică și instalații legate direct de activități. Interesul lor provine din asocierea și amplasarea lor în încăperi. Studiul leagă astfel transformările arhitecturale de gesturile vieții cotidiene, urmărind felul în care o casă veche devine un spațiu adaptat unor utilizări noi.
De la perioada târzie a Antichității la timpul memoriei
Titlul studiului plasează cercetarea între sfârșitul Antichității și Renaștere. Elementele detaliate în publicație privesc mai ales reocuparea din Antichitatea târzie a Casei Mozaicurilor Geometrice, cu o progresie a activităților până la mijlocul secolului al V-lea. Legătura cu Renașterea este anunțată de cadrul general al articolului, însă observațiile prezentate aici se referă în principal la utilizările ulterioare erupției și la amenajările identificate în casă.
Șantierul din Insula Meridionalis continuă o operațiune de punere în siguranță, consolidare și restaurare între Templul lui Venus și Forumul triunghiular, în Regio VIII, insulae 1, 2 și 7. Descoperirile din Casa Mozaicurilor Geometrice se adaugă acestei intervenții în curs și arată în ce măsură lucrările asupra structurilor pot produce și noi date arheologice despre perioadele care urmează erupției.
La Pompei, imaginea unui oraș oprit în anul 79 d.Hr. este completată, așadar, de cea a unui sit reluat și transformat. În mediul 28, stâlpii, lemnul carbonizat și echipamentele legate de activitățile domestice fac vizibilă această continuitate. Casa Mozaicurilor Geometrice păstrează astfel memoria mai multor utilizări succesive, de la casa romană până la ocupările care i-au reinvestit ruinele.
Surse: pompeiisites.org